×

Login Utilizator

Statiunea Tasnad

înapoi

Staţiunea Turistică Tăşnad este situată la 2 km distanţă de centrul oraşului. În ultimii ani a devenit atracţia unui număr din ce în ce mai mare de turişti atât din ţară cât şi din străinătate datorită apelor sale termale. Cura balneară are la baza doi factori terapeutici naturali: ape minerale termale şi bioclimatul sedativ. Localizarea într-o zonă de câmpie şi dealuri joase conduce la caracteristici bioclimatice cu factori mai puţin agresivi, în care organismul uman nu trebuie să facă eforturi de aclimatizare, fără contraindicaţii, tipic pentru odihnă. Cura climatică combinată cu cea hidrotermală se poate efectua în intervalul mai-octombrie, în aer liber, iar în baze amenajate pe tot parcursul anului. Staţiunea beneficiază în prezent de:

* 3 bazine cu apă termală neacoperite şi o piscină cu apă rece;
* Garderobă având cabine amenajate pentru masaje recuperatorii şi reflexoterapie;
* Spaţii de cazare;
* Unităţi de alimentaţie publică.

Apa termală, care are o temperatură de suprafaţă de 72ºC şi o mineralizare totală de 9,84 g/l, este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată (din punct de vedere al dominanţei anionilor) şi sodică-calcică-magneziană în prezenţa amoniului şi potasiului. Aceste calităţi o recomandă pentru utilizarea în cura externă, în afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni neurologice periferice cronice, afecţiuni ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii), afecţiuni posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine, boli de metabolism), dar şi pentru băi tonifiante, de întreţinere a condiţiei fizice sau, pur şi simplu, agremental, prin îmbinarea curelor de apă, aer şi soare.

Localitatea: Tasnad, judetul Satu Mare

© Copyright 2019 Obiective Turistice. Toate drepturile rezervate.